Anunț 13 Iunie – Concurs de ocupare a două locuri vacante

Scris de

în

ANUNŢ

PENTRU CONCURSUL DE OCUPARE A DOUĂ POSTURI VACANTE DE EXPERT CONTRACTUAL PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ DIN CADRUL BIROULUI ECONOMIC, ADMINISTRATIV ȘI RESURSE UMANE

Agenţia Naţională pentru Romi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de expert grad IA contractual pe durată nedeterminată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârii nr. 286 din 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, modificată şi completată.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu:

  • cerere de înscriere la concurs adresata conducatorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, dupa caz;
  • cazierul judiciar sau o declarație pe propria raspundere ca nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; În cazul documentului prevăzut mai sus candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere ca nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
  • adeverința medicală care să ateste starea de sănatate corespunzatoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  • carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  • curriculum vitae;  
  • scrisoare de recomandare;
  • alte documente relevante pentru desfășurarea concursului

Condiţii specifice de participare la concurs pentru postul de expert cu atribuții în contabilitate din cadrul Biroului Economic, Administrativ și Resurse Umane:

  • studii superioare finalizate în domeniul economic;
  • experienţă minimum 3 ani în specialitatea studiilor ;
  • experienţă minimum 3 ani în contabilitatea instituțiilor publice;
  • perfecționările profesionale în domeniile economic, administrativ, resurse umane și control intern managerial reprezintă un avantaj;
  • cunoştinte avansate de operare PC;
  • lucru în echipă;
  • abilităţi de comunicare.

Condiţii specifice de participare la concurs pentru postul de expert din cadrul Biroului Economic, Administrativ și Resurse Umane:

  • studii superioare finalizate în domeniul economic;
  • experienţă minimum 3 ani în specialitatea studiilor ;
  • experienţă minimum 3 ani în domeniul finanțelor publice sau financiar-contabil;
  • curs de perfecționare în control financiar preventiv propriu sau pregătire asimilată;
  • perfecționările profesionale în domeniile economic, administrativ, resurse umane și control intern managerial reprezintă un avantaj;
  • experiența profesională în instituții publice reprezintă un avantaj;
  • cunoştinte avansate de operare PC;
  • abilităţi de comunicare.

Condiții generale:

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până la data de 05 iulie 2017, la sediul Agenţiei Naţionale pentru  Romi.Selecţia dosarelor se face în maxim 1 zi lucrătoare de la data limită de depunere a dosarelor;

Afişarea rezultatului selecţiei dosarelor se face la sediu şi pe pagina de internet a instituţiei în termen de o zi lucrătoare de la data selecţiei dosarelor.Proba scrisă va avea loc în data de 07 iulie 2017, ora 10.00 şi afişarea rezultatului va avea loc în termen de maxim o zi lucrătoare.Interviul se va programa ulterior.După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului.Termenul limită de afişare a rezultatului contestaţiilor este de o zi lucrătoare.Afişarea rezultatului final al concursului va avea loc în maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului comunicării rezultatelor la contestaţiile pentru ultima probă.  Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale pentru Romi, persoană de contact doamna Diana Pîrvu, telefon: 021 311 30 48.