
2 August – Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Rome ale Holocaustului
Și în acest an, am avut privilegiul să organizez, alături de colegii din cadrul Agenției Naționale pentru Romi ceremonia oficială, cu ocazia zilei de 2 August – Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Rome ale Holocaustului, cu participarea Gărzii de Onoare a Ministerului Apărării Naționale.
Am fost deosebit de onorați să îi avem ca invitați pe reprezentanții statului român – ai Administrației Prezidențiale, Senatului României, Camerei Deputaților, Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Avocatului Poporului și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prezența acestora marchează respectul reprezentanților instituțiilor statului pentru victimele rome ale Holocaustului, ca parte a asumării de către statul român a responsabilității față de de acest episod tragic în istoria noastră.
I-am avut alături și pe reprezentanții misiunilor diplomatice reprezentate la București – ambasadorii SUA, Germaniei și Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, alături de adjuncții misiunilor diplomatice ai Marii Britanii și Franței, care și-au reafirmat angajamentul pentru prezervarea memoriei victimelor rome și evreiești ale Holocaustului pentru ca acele atrocități să nu se mai repete.
Reprezentanții societății civile rome și ai minorității evreiești au stat umăr la umăr în acest demers și contribuie activ la o societate mai informată, mai conștientizată și mai educată, o societate deschisă către pluralism și respectarea valorilor democratice.
Redau mai jos discursul meu în cadrul ceremoniei oficiale 2 August – Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor:
Stimată doamnă Consilier de Stat,
Stimate doamne și stimați domni Secretari de Stat,
Excelențele Voastre, Doamnelor Ambasadoare, Domnule Ambasador,
Onorați reprezentanți ai misiunilor diplomatice reprezentate în România,
Stimați colegi și colege ai autorităților publice centrale,
Stimați reprezentanți ai romilor din cadrul Instituțiilor Prefectului,
Distinși reprezentanți ai organizațiilor reprezentative ale minorității rome și evreiești,
Dragi tinere și tineri romi / Mișto arakhlem tumen, rromale!
Ne aflăm aici pentru a comemora victimele rome ale Holocaustului – o pagină neagră din istoria umanității. Este o zi în care reflectăm și devenim mai conștientienți asupra suferinței inimaginabile pe care au suportat-o romii, evreii și alte grupuri considerate indezirabile în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când milioane de oameni au fost persecutați, închiși și uciși sistematic de către regimul nazist și aliații săi.
Aceste atrocități trebuie să ne amintească mereu de responsabilitatea noastră, a tuturor, de a apăra valorile democratice și drepturile omului și să ne motiveze să continuăm lupta împotriva discriminării și violenței motivate etnic, religios, pe baza limbii sau a apartenenței socială, ori a genului sau altor criterii protejate de legislația națională și europeană.
Ura față de cel diferit a generat multă suferință de-a lungul istoriei, iar romii își amintesc de aceasta pentru pentru simplul motiv că o simt în fiecare zi: o simt pe stradă, la școală, în spital, la primărie sau chiar la locul de muncă.
Nu există familie de romi, cred, care să nu fi avut de suferit în timpul Holocaustului. Nu există familie de romi care să nu fi avut de suferit, astăzi, de pe urma intoleranței, marginalizării, excluziunii…
Holocaustul a influențat definitoriu istoria europeană, iar comemorarea victimelor Holocaustului reprezintă un mijloc prin care putem preveni rasismul anti-romi, antisemitismul, xenofobia și toate formele de intoleranță.
Holocaustul nu a debutat cu camerele de gazare… Holocaustul a debutat cu ura măruntă, irațională față de cel diferit și considerat inferior. Cu dezumanizarea celor vulnerabili, incapabili să se apere. A continuat cu demonizarea unor întregi grupuri de oameni, excluderea lor și înlăturarea din viața publică pe baza propagandei.
Ura a generat atacuri violente ale comunităților, pogromuri, execuții sumare, deportări în masă, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forțată… O mașinărie infernală de ucidere sistematică în masă a milioane de suflete a fost perfecționată.
„Nu am știut!” a fost cea mai frecventă scuză: indiferența semenilor la nedreptățile comise față de cei considrați indezirabili: evrei, romi, persoane cu dizabilități, minorități sexuale, oponenți politici, minorități religioase, prizonieri de război și alte grupuri adesea uitate…
Ca europeni, profund atașați valorilor drepturilor fundamentale, avem nevoie de o cultură a comemorării victimelor Holocaustului, de un exercițiu colectiv al memoriei, bazat pe date și fapte documentate istoric, pentru a putea contracara discursul urii manifestat față de victimele rome.
Ne aflăm astăzi, aici, pentru că:
> Avem nevoie să combatem activ negarea Holocaustului, distorsionarea sau minimalizarea lui.
> Avem nevoie să îi expunem pe cei care glorifică criminalii de război și acțiunile lor!
> Avem nevoie să ne mobilizăm pentru a demonta discursul urii prezent în societatea noastră!
> Avem nevoie de acțiuni, proiecte și politici educaționale care să cultive cunoașterea minorităților din țara noastră!
> Avem nevoie de cultivarea unui climat de acceptare, orientat spre Diversitate și Incluziune, căci în final despre asta vorbim în societățile multi-etnice, multi-confesionale sau multi-culturale, cum este societatea românească.
> Nu în ultimul rând, avem nevoie să fim mai buni unii cu ceilalți, să lucrăm împreună pentru a construi o societate în care fiecare are sentimentul apartenenței.
Doar astfel vom putea evita repetarea atrocităților din trecut!
Vă mulțumesc.
Foto: Mihail Cratofil
Link catre eveniment: 2 August – Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Rome ale Holocaustului





























































